Bacău: Copilul de trei ani intoxicat cu o substanță folosită împotriva șoarecilor a murit la spital

Bacău: Copilul de trei ani intoxicat cu o substanță folosită împotriva șoarecilor a murit la spital
Publicat: 04/01/2014, 20:49
Actualizat: 29/09/2018, 00:54

Copilul în vârstă de trei ani și jumătate, din localitatea băcăuană Onișcani, intoxicat cu o substanță folosită de părinți împotriva rozătoarelor, a murit la spital, după mai multe zile în care a fost ținut în viață de către medici cu ajutorul aparatelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Medicii Spitalului Județean de Urgență Bacău au declarat moartea băiețelului de trei ani și jumătate care, în ajunul Revelionului, a ajuns la unitatea medicală în stare foarte gravă, alături de mamă și alți trei frați de-ai săi, toți intoxicați cu o substanță emanată de pastile folosite împotriva rozătoarelor.

Practic, decesul copilului vine după mai multe zile în care acesta a fost ținut în viață doar cu ajutorul aparatelor, medicii având un prognostic rezervat încă de la internare în privința șanselor de supraviețuire.

„Copilul a fost intubat la Secția de Anestezie Terapie Intensivă Pediatrie, fiindu-i afectate organele interne. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, băiețelul nu a mai putut fi salvat”, a declarat, sâmbătă, directorul medical al SJU Bacău, Aurelia Țaga.

Potrivit aceleiași surse, starea clinică a celorlalți trei frați ai copilului, cu vârste de trei luni, un an și jumătate și 13 ani, este una stabilă, ei fiind în continuare internați în spital împreună cu mama lor sub supraveghere medicală.

Poliția Bacău a declanșat o anchetă în acest caz, primele informații arătând că cei patru frați s-au intoxicat cu o substanță emanată de pastilele împotriva rozătoarelor.

„Din primele cercetări se pare că este vorba despre o intoxicație cu fosfit de aluminiu, însă așteptăm rezultatele analizelor de laborator ale substanței inhalată de copii. În funcție de rezultatele finale ale anchetei, se va face încadrarea juridică a faptei și vor fi trase la răspundere eventualele persoane vinovate”, a afirmat responsabilul mass-media din cadrul Poliției Județene Bacău, Măriuca Samson.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Simona Halep a spus adevărul: Înseamnă enorm pentru mine
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
×